Iată care este rugăciunea părintelui Ilarion Argatu pentru dezlegare de blesteme. „Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă.
Pelerinaje la Parintele Argatu Stefan Pentru credinciosii care isi doresc sa ajunga la Preotul Argatu Stefan, agentia de turism Avraam Travel organizeaza pelerinaje la biserica din satul Ciorasti, judetul Focsani. In cadrul acestor pelerinaje se ofera participarea la dezlegari si la prezenta la taina Sfantului Maslu.
Rugăciunea care ne-a rămas de la părintele Argatu este una dintre cele mai puternice rugăciuni de dezlegare de blesteme dar funcționează doar dacă respecți anumite condiții. 1. Postește timp de 9 zile, iar lunea, miercurea și vinerea ține post negru până la ora 24:00. Dacă nu poți sta nemâncat până la miezul nopții, ține
Pr. Stefan Argatu este un Preot deosebit și mare ajutător în suferințele oamenilor prin Sfintele Liturghii și respectarea canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe. Aici oamenii își schimba complet viata în bine și toate sunt spre Slava Lui Dumnezeu. Acest mare duhovnic se afla la Mănăstirea Slobozia Ciorasti, lângă Focsani. Luminita Caragea
„Părintele ALEXANDRU ARGATU de la Mănăstirea Boroaia, preot cu viață sfântă, liturghisitor de taină, rugător pentru mii de oameni, haiduc al credinței, ctitor de mănăstire și de zeci de Biserici, fiu de sfânt, a plecat la ceruri să îi spună lui Dumnezeu despre durerea poporului român.
Parintele Stefan Argatu PARTICIPARE LA DEZLEGARI SI TAINA SFANTULUI MASLU SAVARSITA DE CATRE PARINTELE STEFAN ARGATU, FIUL Pr. ILARION ARGATU impreuna cu alti preoti! Plecari: Luni 24 Ianuarie 2022 Miercuri 9 februarie 2022 Vineri 25 Februarie 2022 Vineri 18 Martie 2022 Luni 28 Martie 2022 Vineri 15 Aprilie 2022 Miercuri 27 Aprilie 2022
nb9U9MY.
dezlegari parintele stefan argatu